O nouă rundă de negocieri privind legea salarizării este programată joi, la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse oficiale citate de News.ro. Discuțiile au loc în contextul în care proiectul de lege nu a ajuns încă în Parlament, iar termenul pentru adoptarea actului normativ este sfârșitul lunii august.
Legea salarizării reprezintă unul dintre jaloanele asumate prin PNRR, iar neîndeplinirea acestuia pune în pericol fonduri europene în valoare de 770 de milioane de euro.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că nu a primit încă proiectul și nici simulările solicitate în cadrul discuțiilor anterioare.
„Eu n-am niciun proiect. Nu s-a schimbat nimic. Nu ne-a trimis nimic”, a afirmat liderul PSD, precizând că, în aceste condiții, nu are asupra cărui document să își exprime punctul de vedere.
În paralel, PNL susține convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 24-28 august, pentru dezbaterea și adoptarea legii salarizării.
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, consideră că aceasta este soluția pentru finalizarea procedurii legislative și pentru evitarea pierderii banilor alocați României prin PNRR. Calendarul este însă unul strâns, având în vedere că proiectul trebuie mai întâi finalizat și transmis Parlamentului, apoi dezbătut și adoptat.
Discuțiile sunt complicate și de tema veniturilor angajaților din sectoarele bugetare. Eugen Tomac, consilier al președintelui Nicușor Dan, a transmis că șeful statului nu va promulga o lege a salarizării unitare care ar prevedea diminuări ale veniturilor medicilor sau angajaților din educație.
„Președintele României niciodată nu va promulga o lege a salarizării care taie din veniturile medicilor sau ale celor din educație”, a declarat Eugen Tomac.
Acesta a subliniat însă că o nouă lege a salarizării este necesară pentru administrația românească. Negocierile de joi de la Palatul Cotroceni sunt, astfel, importante pentru stabilirea formei finale a proiectului și pentru respectarea termenului asumat prin PNRR.







