Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile vestice şi centrale, în săptămâna 17-24 august, iar precipitaţiile vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.
Temperaturile se vor menţine peste mediile climatologice şi în ultima săptămână din august, urmând ca în prima jumătate a lunii septembrie să se apropie de valorile normale în cea mai mare parte a ţării, arată estimările pentru următoarele patru săptămâni, anunţate marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 17 august – 14 septembrie, în săptămâna 17-24 august, temperatura medie a aerului va avea valori mult mai ridicate decât cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în vestul şi centrul ţării.
Excepţie va face sud-estul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale.
În acelaşi interval, regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 24 – 31 august
Temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât normalul climatologic al perioadei în cea mai mare parte a ţării.
Cantităţile de precipitaţii estimate vor fi, în general, apropiate de cele normale.
Săptămâna 31 august – 7 septembrie
Temperaturile medii vor avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile sud-vestice, în timp ce în restul ţării se vor situa în jurul valorilor normale.
Regimul pluviometric va fi, în general, apropiat de cel normal pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 7 – 14 septembrie
Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor multianuale.
Regimul pluviometric va fi, în general, deficitar în majoritatea regiunilor.







