David S. Landes (1924-2013), autorul cărţii, a fost profesor de economie la Harvard University şi profesor de istorie la George Washington University. S-a afirmat în lumea economiştilorca specialist în istoria economică europeană modernă. Cartea tratează şase secole de istorie globală comparată, cu accent pe laturaevoluţiei economice şi a factorilor care o impulsionează. El se poziţionează mai mult ca un cliometrician, adică un istoric economic cantitativ.
Autorul foloseşte ca motto un citat dintr-o scrisoare trimisă de Malthus către Ricardo: ”…cauzele avuţiei şi sărăciei naţiunilor – obiectul tuturor cercetărilor din domeniul economiei politice”.
Se încercă prin această carte să se dea răspuns la câteva întrebări referitoare la diferenţele dintre ţările bogate şi ţările sărace: Cum şi de ce am ajuns în această situaţie? Cum de au ajuns ţările bogate atât de bogate? De ce sunt ţările sărace atât de sărace? Ce factori au generat acest clivaj? De ce s-a ajuns acum ca separaţia ţărilor bogate de ţările sărace să se exprime prin coordonate geografice: Nord şi Sud?
Explicaţiile mono cauzale pentru a arăta de ce unele ţări sunt bogate şi altele sărace nu sunt viabile. Este un mix de factori care contribuie la această stare de fapt: factorul cultural, factorul geografic, factorul istoric, factorul tehnologic. Ceea ce contează sunt munca, chibzuiala, sinceritatea, răbdarea, tenacitatea.
Rolul unei economii în viziunea lui Landeseste este de a-i face pe oameni fericiţi, nu de a înfăptui isprăvi statistice.
Ne spune ca din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor ţările bogate se situează în zonele temperate cu precădere în emisfera nordică, iar ţările sărace, la tropice şi sub tropice. Şi România se află în zonă temperată! Îl citează pe economistul John Kenneth Galbraith careafirma că dacă cineva delimitează o fâşie lată de circa 2000 de kilometri care să înconjoare Pământul la Ecuator, nu descoperă înăuntrul ei nicioţară dezvoltată.
În capitolul ”…Perdanţi” apare România. Printre cei mai mari perdanţi ai perioadei de creştere economică şi progres tehnologic sunt ţările din blocul comunist-socialist. Despre Uniunea Sovietică ne spune că se afla la fundul butoiului, iar România şi Coreea de Nord aproape la fel de rău. Cehoslovacia, Ungaria,Germania de Est (RDG) şi Polonia sunt trecute la categoria ”s-au descurcat mai bine”.
In viziunea autorului ”Istoria ne spune că remediile cele mai de succes vin din interior. Sprijinul străin poate fi de ajutor, însă, la fel ca avuţia căzută din cer, poate şi dăuna. Poate descuraja efortul şi sădi o conştiinţă mutilantă a incapacităţii”. Citează un proverb african: ”Mâna care primeşte se află întotdeauna sub mâna care oferă”.
Pentru a pune în evidenţă consecinţele unei rele guvernări recurge la ideile scoţianului Adam Smith: ”Naţiunile mari nu sărăcesc niciodată prin risipă şi greşita comportare a particularilor, totuşi sărăcesc uneori, prin risipa sau reaua comportarea a guvernării. În majoritatea ţărilor, totalitatea sau aproape totalitatea venitului public e întrebuinţată pentru întreţinerea oamenilor neproductivi”.
Combinaţia de management defectuos, risipă, corupţie şi împrumuturi nerestricţionate este sortită eşecului. Toate aceste structuri sunt deosebit de fragile, sunt forţate la maximum şi, într-un final, vor pune creditorii pe fugă, iar în lipsa acestora sistemul se prăbuşeşte. Apare imposibilitatea de a acoperi datoriile vechi, făcând altele noi.
Între cauzele care au făcut ca unele ţări să rămână în urma din punct de vedere economic, corupţia ocupă un loc central. Poate şi din această cauză, la un moment dat foloseşte un termen dur: ”duhoarea corupţiei”.
”Avuţia cunoaşterii” ocupă un loc central în explicarea diferenţelor dintre ţările bogate şi ţările sărace. Ţările care au impulsionat ştiinţa de carte, educaţia, inovaţia tehnologică şi circulaţia liberă a ideilor au cunoscut progrese remarcabile.
Şi cultura este un vector al dezvoltării economice în viziune lui Landes: ”Dacă avem ceva de învăţat din istoria dezvoltării economice, este că cultura poate schimba totul”, dându-i dreptate lui Max Weber. Economia nu poate fi separată de cultură, decercetare, de instituţii incluzive.
Una e să susţii o politică activă de guvernare, şi alta să iei măsurile corecte şi să le aplici până la capăt, ne spune profesorul de la Harvard.
Cartea este o colecţie de concluzii şi învăţăminte referitoare la faptul că unele naţiuni sunt atât de bogate şi altele atât de sărace. Lucrarea poate fi utilă decidenţilor deoarece oferă o varietate de explicaţii pentru ascensiune ţărilor bogate, dar şi pentru eşecul ţărilor sărace.
Articol apărut inițial în Ziarul Financiar
