Ultimele stiri

Șase persoane, arestate preventiv într-un dosar de înșelăciune. Victimele, păcălite cu identități false pe rețelele de socializare

Șase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de înșelăciune instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Decizia a fost luată vineri, 24 iulie, de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, după ce suspecții au fost prezentați în fața instanței.

Ancheta vizează trei dosare penale privind fapte de înșelăciune comise în perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026. În cadrul cercetărilor, polițiștii au pus în aplicare, pe 23 iulie, șapte mandate de percheziție domiciliară în județul Ilfov. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe bunuri considerate relevante pentru probarea activității infracționale.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării își creau identități false, pretinzând că sunt militari sau oficiali ai unor state străine, și inițiau conversații cu victimele prin intermediul unei aplicații de socializare. După ce câștigau încrederea acestora, le convingeau să trimită diferite sume de bani, susținând că acestea sunt necesare pentru ridicarea unor colete care ar fi conținut bunuri de valoare.

În realitate, coletele promise nu existau, iar persoanele vătămate nu au primit niciodată bunurile invocate. Anchetatorii au stabilit că, prin această metodă, trei persoane au fost induse în eroare și prejudiciate financiar.

Șase suspecți, arestați preventiv

În urma administrării probatoriului, cinci bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, au fost inițial reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Constanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor șase inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.

Lasati un comentariu