Trei directori din industria de apărare din România au fost plasați în arest la domiciliu, după ce Tribunalul București a respins propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestare preventivă. Cei trei sunt cercetați într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită.
Este vorba despre Mihai Rafiu, director general al Uzinei Mecanice București, Tiberiu Alexandru Pîrvu, director general al Uzinei Mecanice Plopeni, și Liliana Sorescu, director comercial al Uzinei Mecanice Plopeni. În același dosar a fost reținut și administratorul unor societăți comerciale, acuzat de dare de mită și complicitate la dare de mită.
Potrivit procurorilor DNA, în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul lui Tiberiu Alexandru Pîrvu au fost descoperiți 500.000 de euro în numerar.
Acuzațiile DNA
Anchetatorii susțin că Mihai Rafiu ar fi primit 48.000 de lei, în 12 tranșe, pentru facilitarea unor proceduri de achiziție, derularea contractelor dintre Uzina Mecanică București și firmele administrate de unul dintre inculpați, precum și pentru aprobarea plății facturilor.
În cazul lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, DNA susține că acesta ar fi încasat 25.900 de lei pentru aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente unor contracte încheiate cu firmele aceluiași om de afaceri.
La rândul său, Liliana Sorescu este acuzată că ar fi primit 24.250 de lei, în mai multe tranșe, pentru lansarea comenzilor și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate. De asemenea, procurorii susțin că un alt om de afaceri i-ar fi oferit acesteia 3.800 de dolari. După ce ar fi afirmat că bancnotele sunt false, aceasta ar fi solicitat din nou aceeași sumă, pe care ar fi primit-o ulterior în lei.
Potrivit DNA, contractele încheiate de cele două uzine cu firmele implicate vizau, în principal, servicii de mentenanță, achiziția de materiale și alte prestări de servicii.
Ministrul Economiei: „Dacă cineva a profitat, să plătească”
Ministrul Economiei a declarat că a aflat despre anchetă din spațiul public și a subliniat că orice persoană care a încălcat legea trebuie să răspundă.
„În România sper într-un stat de drept și oricine face lucruri nelegale să plătească. Dacă cineva a profitat în industria de apărare pentru foloase necuvenite, să plătească”, a transmis ministrul.
Dosarul este instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, iar cercetările continuă.







