Ultimele stiri

Nicușor Dan, după decizia CCR privind legea integrității: „Aștept motivarea Curții”

Președintele Nicușor Dan reacționează după decizia de ieri a Curții Constituționale în cazul legii integrității și spune că așteaptă motivarea instanței pentru a înțelege argumentele care au stat la baza respingerii sesizării sale de neconstituționalitate.

Șeful statului susține că argumentele prezentate în sesizare au fost, în opinia sa, „foarte solide”, însă precizează că va analiza punctul de vedere al Curții după publicarea motivării.

„Consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. Aștept totuși motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele amintește că și în cazul altor sesizări de neconstituționalitate respinse de CCR și-a menținut ulterior punctul de vedere, inclusiv după publicarea motivărilor.

Fațǎ de decizia de ieri a Curții Constituționale pe legea integrității. Consider cǎ argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. Aștept totuși motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar. S-a întâmplat sǎ îmi mențin opinia și dupǎ motivarea Curții Constituționale pe alte sesizări de neconstituționalitate care mi-au fost respinse. Dupǎ motivare, legea va ajunge în dezbaterea Parlamentului şi abia apoi la mine. Sper sǎ putem încheia circuitul legislativ pânǎ în 31 august, termenul limitǎ al PNRR, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Lasati un comentariu