Ultimele stiri

Tânăr amendat cu 2.000 de lei după protestul de pe Bulevardul Tomis

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.000 de lei, în urma protestului desfășurat sâmbătă seară pe Bulevardul Tomis din Constanța, unde zeci de persoane și-au exprimat nemulțumirea față de noul program al evenimentului „Tomis Pietonal”.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în jurul orei 23.10, polițiștii din cadrul Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane tulburau ordinea și liniștea publică pe Bulevardul Tomis.

În timpul verificărilor, oamenii legii au legitimat mai multe persoane. Conform IPJ Constanța, un tânăr de 24 de ani ar fi avut un comportament agresiv și recalcitrant, refuzând să se conformeze solicitărilor legale ale polițiștilor și necooperând cu aceștia.

Polițiștii au procedat la imobilizarea acestuia, în conformitate cu prevederile legale, iar ulterior l-au sancționat contravențional, în baza Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Incidentul a avut loc la scurt timp după încheierea programului „Tomis Pietonal”, când circulația rutieră a fost reluată pe bulevardul Tomis. La fața locului au fost prezente echipaje de poliție și jandarmerie pentru asigurarea ordinii publice.

Lasati un comentariu