Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește, miercuri, 5 august, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Confesiuni la malul mării”, organizată de Careul Artelor Amfora Constanța.
Evenimentul va reuni 46 de artiști de artă vizuală, care vor expune lucrări inspirate de frumusețea și farmecul mării. Vizitatorii vor putea admira creații realizate în ulei, acrilic, acuarelă, grafică, goblen, sculptură, grafică vectorială și tapiserie.
Expoziția va fi prezentată de profesorul Năstase Leonte, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), și de Nynna Vizireanu, președintele Careului Artelor Amfora Constanța.
Cu acest prilej vor fi prezentați și cei mai noi membri ai grupului artistic, Lucica Nicolae și Aurora Tofan, care își marchează debutul în cadrul Careului Artelor Amfora.
Organizatorii îi invită pe iubitorii de artă să participe la vernisaj și să descopere lucrări în care marea devine sursă de inspirație și expresie artistică.








