Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a ales o abordare inedită pentru a transmite un mesaj de responsabilizare în trafic, după cazul tânărului din Brașov surprins efectuând drifturi în Portul Tomis.
Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook, polițiștii au sintetizat, în cheie ironică, consecințele încălcării regulilor de circulație.
„Ghid rapid de vacanță la Constanța: dacă ai 21 de ani, ești începător, n-ai centură, n-ai plăcuțe de înmatriculare, dar ai neoane și chef de drifturi la 12 noaptea în Portul Tomis, nota de plată vine repede”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Polițiștii au amintit că bilanțul nopții pentru șoferul de 21 de ani și cei doi pasageri a fost de 6.060 de lei în amenzi, retragerea certificatului de înmatriculare și suspendarea permisului de conducere.
La finalul mesajului, IPJ Constanța transmite un avertisment tuturor șoferilor:
„Drumul public nu este circuit de spectacol, iar adrenalina la volan nu justifică niciodată punerea în pericol a propriei vieți sau a celor din jur!”
Reprezentanții poliției reamintesc că astfel de comportamente agresive în trafic pot avea consecințe grave și sunt sancționate conform legislației în vigoare.







