Un grav accident rutier s-a produs, luni după-amiază, pe DN 22, la ieșirea din localitatea Tariverde, județul Constanța. Un șofer de TIR, cetățean ucrainean, și-a pierdut viața după ce autotrenul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, accidentul a avut loc în jurul orei 13:50.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 52 de ani, conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă pe DN 22, din direcția Cogealac către Constanța.
Ajuns la kilometrul 254+200 de metri, acesta ar fi încercat să depășească un vehicul staționat pe banda de circulație din cauza unei avarii, semnalizat regulamentar cu triunghi reflectorizant. În timpul manevrei, șoferul ar fi pierdut controlul direcției, iar autotrenul s-a răsturnat în afara carosabilului.
În urma accidentului, conducătorul autotrenului a decedat la fața locului. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.







