Ultimele stiri

Șir de infracțiuni rutiere în județul Constanța. Patru persoane, prinse pe picior greșit în doar câteva ore

Policeman in dark uniform and white cap standing beside a police SUV on a highway, looking toward oncoming traffic as stormy clouds loom.

Polițiștii constănțeni au întocmit, în cursul zilei de 3 iulie, patru dosare penale, după ce au depistat în trafic persoane care conduceau fără permis, cu vehicule neînregistrate sau cu numere false de înmatriculare.

Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 15:00, când polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au depistat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care conducea un utilaj industrial pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

O oră mai târziu, în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat de 44 de ani care conducea un scuter pe DC88, având montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La 17:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Techirghiol au depistat un minor de 14 ani care conducea un scuter electric pe strada Ghiocelului, deși nu deține permis de conducere.

Zece minute mai târziu, în jurul orei 17:40, polițiștii Secției 3 Poliție Constanța au identificat un alt minor, în vârstă de 17 ani, care conducea un moped neînregistrat pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța.

În toate cele patru cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Lasati un comentariu