Ieri ascultam la un post de radio colinde și mesaje de sărbători. M-am lăsat furat de magia sărbătorilor de iarnă și pentru câteva clipe am crezut că încă trăiesc vremuri normale. Am fost trezit de un duș rece! Mă oprisem la semafor și am observat că mă aflam în dreptul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța… Undeva, într-o încăpere la ATI, un bun prieten așteaptă un miracol. Numai asta îl poate salva! Este dependent de aparate, în comă indusă cu plămânii necrozați în proporție de 85 la sută. Da, știu! Vor exista cei care vor spune că am primit bani să scriu asta, că fac jocul celor care au impus „Dictatura medicală”, bla, bla, bla… Omul care așteaptă un miracol nu a crezut că este atât de important să poarte mască. I-a crezut pe cei care spun că este un simplu guturai și nu, nu a avut „comorbidități”!
În urmă cu câteva săptămâni s-a obrăznicit și a plecat câteva zile la munte, ca tot omul care vrea să se bucure de un mini concediu. A plecat împreună cu soția și o altă pereche. Undeva, acolo a contactat virusul, despre care credea că nu este „chiar așa de periculos”! Revenit acasă, când au apărut primele simptome a făcut ce face cam tot românul. Automedicamentație. NU FUNCȚIONEAZĂ! A fost nevoie de spitalizare, dar din păcate a ajuns târziu, iar personalul medical s-a comportat ireproșabil! Continuăm să sperăm!
Societatea noastră are nevoie de reguli care trebuie să FIE RESPECTATE! Din păcate, autodistrugerea noastră începe cu acel „merge și așa”, „poate ne înțelegem”, „promit să nu mai fac”, etc. Este adevărat că schimbarea trebuie să înceapă cu noi.
Dacă bunul simț nu s-ar afla în pericol de dispariție, dacă educația nu ar fi sub asediu, în pericol să fie asasinată, dacă valorile morale nu ar fi strivite sub povara unei modernități impuse de algoritmul care ne controlează viața, poate am observa că totul pornește de la suflet! Sufletul este butonul de restart pentru o viață normală. Ne-am ascuns de sentimente aflați în goana după iluzia unor bogății, mai mult sau mai puțin meritate și am uitat să iubim. Și să suferim! Moartea a devenit banală. Breaking news-ul a transformat tragediile în evenimente cotidiene minore ca impact asupra sufletului. Este normal să vedem cadavre ciopârțite, accidente cu victime multiple, crime, violuri, bătăi și bullying, punctul de start al oricăror violențe.
Oamenii nu mai mor, o fac cifrele în locul lor, „decesul numărul 173, bărbat 73 de ani cu comorbidități cunoscute”. Este mai ușor așa și nu „Nea Vasile, tatăl lui… fost maistru la Fabrica…”. Este mai ușor să îngropi cifre! Și mult mai rapid!
Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă! Avem șansa să lăsăm sufletele șă se întoarcă acasă. Iubiți! Plângeți! Cântați (da, avem nevoie de artă și de artiști!)!
Stați acasă în jurul bradului și cântați împreună colinde! Chiar dacă nu aveți voce! Asta o să vă facă să râdeți! Să vă bucurați de viață și de oamenii de lângă voi, în special de familie! Și de prieteni!
Un editorial scris cu picături de suflet, scris cu penița înmuiată în “cerneala” regretelor… dureri pe care le “colecționăm” în “cufărul” sufletului…..
Le adunam acolo crezând că dacă punem lacătul, sufletul nostru va uita de ele…. nu este posibil pentru că tot ce ajunge în suflet doare și “sapă” adânc lăsând cicatrici mari ca un crater….
Cum să nu ne doară sufletul când auzim că oamenii sunt transformați în cifre, când sărbătorile de iarnă nu mai au farmecul de odinioară, când glasul colindatorilor va ajunge amintire, când bradul nu va mai fi înconjurat de rude, prieteni…..😓
Nașterea Mântuitorului o vom primi cu chipurile triste, cu ochii ” scăldați” în lacrimi…
Minunat indemnul d-voastră, să cântăm colinde.
Felicitări,domnule Cojocaru Dan pentru acest editorial!
Comments are closed.