Teatrul versus Covid

 

Trăim vremuri dificile în încercarea de a ne reinventa pentru a conviețui cu un virus pe care cel puțin până acum nu am reușit să îl combatem. Viața noastră s-a schimbat în mod evident iar noi trebuie să reacționăm. Viața culturală și nu numai ea este sugrumată cu frânghia îngrădirilor impuse de niște reguli mai mult sau mai puțin respectate. Taberele pro și contra au început să se sfâșie între ele fără să vadă o realitate rece din cauza unor informații interpretate”.
Toți sunt specialiști, toată lumea se pricepe la ce ni se întâmplă iar la final, din păcate ne furăm singuri căciula.

Cultura moare dar nu se predă! La ora la care scriu aceste rănduri la Constanța teatrele încă sunt deschise. De ce spun teatrele și nu teatrul? Pentru că Teatrul de Stat din Constanța devine un soi de secție de ATI teatral sprijinind activitatea teatrelor din București și din țară, închise din păcate cine mai poate spune pentru cât timp! După o vară plină de evenimente, după o serie de premiere scoase în poate cea mai dificilă perioadă a existenței sale, teatrul constănțean întinde o mână de ajutor confraților de breaslă. Primul eveniment salvat de la o moarte aproape sigură a fost Festivalul  “DbutanT” organizat de Teatrul “Andrei Mureșan” din Sfîntul Gheorghe aflat la cea de a V-a ediție anul acesta, înfiată de Teatrul de Stat din Constanța devenit coproducător al festivalului.
O infuzie de sânge proaspăt în venele unui teatru ușor îmbătrânit din vina barierelor puse în ultimii ani de cei care nu și-au dorit ca TEATRUL să rămână un punct de reper important al orașului de la mal de mare. Teatrul din Constanța a dus până acum o luptă de rezistență. Prezența tinerilor care au confirmat prin talent, pregătire și dăruire este benefică! Necesară chiar. Și sper ca acest festival să se mute cu totul la Constanța iar dacă acest lucru nu se poate întâmpla să se înființeze ceva similar.

Cel mai frumos lucru care s-a întâmplat spectatorului constănțean a fost însă, din punctul meu de vedere premiera Teatrului Lucia Sturza Bulandra. Este bine să avem termeni de comparație, să vedem ce se întâmplă inclusiv la cei care sunt considerați a fi printre cei mai buni. Pandemia de coronavirus a închis o poartă la București deschizând o alta la Constanța. Iar acest lucru a dovedit faptul că pentru a trece cu bine peste această perioadă este nevoie în primul rând de solidaritate.

„Antigona”, producție a Teatrului „L. S. Bulandra” Bucureşti, în regia lui Stathis Litvathinos este poate butonul de restart. Antigona, tânăra fecioară care se sacrifică pentru legi care nu sunt scrise pe hărtie, ci țin de permanența conștiinței umane este eroina care ne îndeamnă să iubim, “m-am născut ca să aduc în lume iubire, nu ură!”.

Poate că prin teatru ne vom putea întoarce către suflet, către oameni. Ascunși, încă in spatele măștilor, nu trebuie să uităm să conviețuim. Chiar dacă trebuie să ne așezăm în stal un scaun da, un scaun nu, un rând da, un rând nu…

Sursa foto Teatrul de Stat Constanța

Alte articole

17 aug. 2023 10.33 am

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă în această săptămână trei evenimente în aer liber. Spectacolele se desfășoară în Parcul Teatrului Național de Operă și…

25 aug. 2023 3.04 pm

Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia – 60 va aduce pe scena din Piațeta Perla din Mamaia cele mai sonore nume ale muzicii ușoare românești, alături de Orchestra Festivalului de Muzică…

11 sept. 2023 2.06 pm

Ultimele spectacole în aer liber din cadrul Stagiunii Estivale 2023 au loc în această săptămână, în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Evenimentele încep la ora…

10 mai 2022 12.29 pm

  Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, în colaborare cu Editura Humanitas, organizează joi, 12 mai, la ora 17:30, în Aula Bibliotecii, o masă rotundă cu prilejul lansării…

28 aug. 2023 12.09 pm

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu ARTEXIM, vă invită la recitalul cameral vocal – instrumental ,,George Enescu…

popular folclor dansuri burada centru cultural cultura

04 aug. 2023 7.41 pm

Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, organizează, în perioada 04-05 octombrie 2023, Festivalul – Concurs Național de Interpretare a Cântecului…