Consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker. Discuțiile au vizat securitatea Mării Negre și procesul de reevaluare a posturii militare americane în Europa.
Întâlnirea a fost anunțată de ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, care a publicat și o fotografie de la întrevedere.
Potrivit diplomatului român, discuțiile au început cu tema securității Mării Negre și a „revizuirii posturii SUA” în Europa.
„România își îndeplinește angajamentele față de NATO și susține un parteneriat transatlantic puternic, în cadrul căruia Europa își asumă o responsabilitate mai mare pentru propria sa securitate”, a transmis Dan Neculăescu.
Lazurca se află la Bruxelles în contextul unor discuții importante privind viitorul prezenței americane în Europa și modul în care aliații europeni își vor asuma o responsabilitate mai mare pentru propria apărare.
România, discuții strategice cu SUA
Vizita la sediul NATO a fost precedată, marți, de o întâlnire a lui Marius Lazurca cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg.
Consilierul prezidențial a precizat că discuția a vizat aprofundarea coordonării strategice dintre România și Statele Unite și pregătirea întâlnirilor de la Bruxelles. Lazurca a subliniat atunci importanța României ca partener strategic și angajamentul comun față de Alianța Nord-Atlantică.
SUA reevaluează prezența militară în Europa
Discuțiile de la NATO au loc în paralel cu procesul prin care administrația americană reevaluează rolul și dimensiunea prezenței militare a Statelor Unite în Europa.
Subsecretarul de stat pentru politică al Departamentului Apărării al SUA, Elbridge Colby, se află în această perioadă în Europa pentru întâlniri cu oficiali militari și guvernamentali din state NATO, în cadrul agendei promovate de administrația Trump sub conceptul „NATO 3.0”.
Noua abordare presupune ca aliații europeni să își asume un rol mai important în apărarea convențională a continentului, în timp ce Statele Unite își concentrează mai multe resurse asupra altor priorități strategice, inclusiv în regiunea Indo-Pacific. Evaluarea posturii militare americane în Europa ar putea duce inclusiv la modificări ale prezenței trupelor SUA pe continent. Pentru România, securitatea Mării Negre reprezintă una dintre temele strategice majore, în condițiile războiului din Ucraina și ale importanței regiunii pentru securitatea flancului estic al NATO.







