Poliția Română atrage atenția șoferilor asupra pericolelor generate de încălcarea regulilor de circulație pe autostrăzi și drumuri expres. Potrivit polițiștilor, efectuarea manevrei de întoarcere, mers înapoi sau circulația pe contrasens pe autostradă ori pe drum expres se sancționează cu amendă din clasa a IV-a și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
De asemenea, pe autostrăzi și drumuri expres este interzisă circulația pietonilor, bicicletelor, trotinetelor electrice și mopedelor, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot circula cu cel puțin 50 km/h. Poliția Română subliniază că astfel de comportamente reprezintă un risc major pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
În cazul unor astfel de abateri, persoanele implicate au fost sancționate, iar polițiștii au dispus măsurile prevăzute de lege.
„Nu-ți risca viața. Respectă regulile de circulație. Acestea ar trebui să fie lucruri clare pentru toți participanții la trafic”, transmite Poliția Română.







