Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că marţi, până la ora 22.00, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade.
ANM informează că de marţi, de la ora 16, până miercuri dimineaţă, la ora 8, în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, nordul Munteniei, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii, cu rafale de 50…70 km/h şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni.
Potrivit aceleiaşi surse, în intervale scurte de timp (1…3 ore) şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 30…50 l/mp.
În cursul zilei de miercuri, până la ora 23.00, în jumătatea de nord a Moldovei şi în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, vânt puternic şi izolat vijelii, cu rafale de până la 70 km/h, precum şi grindină de mici şi posibil medii dimensiuni. Meteorologii avertizează că, în intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de până la 20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 30 – 40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, mai arată sursa citată.







