O nouă facilitate sportivă va fi inaugurată la Constanța, la Palatul Copiilor. Este vorba despre pista de atletism reabilitată, care va fi redeschisă oficial vineri, 14 august, începând cu ora 10:00.
Evenimentul este anunțat de Asociația Caravana Fericirii și Asociația Constanța Restart, al cărei președinte este Cătălin Filișan.
Noua pistă este destinată în special copiilor și tinerilor pasionați de atletism, oferindu-le un spațiu în care să se antreneze, să participe la competiții și să își dezvolte abilitățile sportive.
Reprezentanții Asociației Caravana Fericirii spun că pista reabilitată poate deveni locul în care copiii își fac primele experiențe în sport, de la primele curse și medalii până la performanțe care îi pot transforma în viitorii campioni ai Constanței.
„O pistă nouă înseamnă mai mult decât infrastructură. Înseamnă o investiție în copii, în mișcare, în sănătate și în șansa fiecărui copil de a-și descoperi potențialul”, transmit organizatorii.
Inaugurarea va avea loc vineri, 14 august, de la ora 10:00, la Palatul Copiilor Constanța. Organizatorii îi invită pe constănțeni să fie alături de cei care au contribuit la reabilitarea pistei și să marcheze împreună redeschiderea acestui spațiu dedicat sportului.







