Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește noua structură a instituției. Una dintre schimbările importante propuse este desființarea Direcției Administrare, Dezvoltare Patrimoniu, structură denumită de reprezentanții ministerului „direcția-mamut”. În locul concentrării mai multor atribuții în aceeași structură, activitățile de reglementare, inspecție și monitorizare vor fi delimitate.
Potrivit Ministerului Mediului, măsura are ca obiectiv clarificarea responsabilităților, reducerea suprapunerilor și creșterea eficienței administrative a ARBDD. „Direcția-mamut dispare, iar atribuțiile care nu trebuiau să fie concentrate în aceeași structură sunt separate și clar definite. Avizarea și emiterea actelor de reglementare nu mai sunt amestecate cu inspecția și monitorizarea”, a declarat ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
Reglementarea și controlul vor funcționa separat
Noua organigramă prevede ca evaluarea impactului și emiterea avizelor, acordurilor și autorizațiilor să fie distincte de activitățile de inspecție și monitorizare din teren. Componenta de reglementare va fi inclusă în cadrul Serviciului Dezvoltare Durabilă și Comunități, în timp ce verificările din teren vor fi realizate prin patru servicii teritoriale:
- Tulcea-Chilia;
- Murighiol-Sfântu Gheorghe;
- Sulina;
- Razim-Sinoe.
O altă structură nouă va fi Serviciul Conservare, Management Specii și Habitate, care va avea un rol central în protejarea biodiversității. În cadrul acestuia vor fi integrate activități precum GIS, gestionarea bazelor de date, laboratorul și monitoringul.
Mai multe atribuții pentru dezvoltarea durabilă a Deltei
Proiectul prevede și înființarea Serviciului Dezvoltare Durabilă și Comunități, care va reuni patru componente: Ecoturism și Infrastructură Verde, Utilizare Durabilă a Resurselor, Relații Comunitare și Mediere, respectiv Evaluare Impact, Avize, Acorduri și Autorizări. Ministerul Mediului susține că noua structură trebuie să răspundă atât obiectivului de conservare a biodiversității, cât și nevoilor comunităților locale.
„Protecția Deltei și viața oamenilor care trăiesc aici nu sunt obiective opuse. Avem nevoie de o administrație profesionistă, care protejează acest patrimoniu unic și, în același timp, creează cadrul pentru activități economice durabile și pentru dezvoltarea comunităților locale”, a mai transmis Diana Buzoianu.
Un serviciu nou pentru proiecte și fonduri europene
Reorganizarea include și crearea Serviciului Management Proiecte, Parteneriate, Relații Internaționale, care va avea responsabilitatea coordonării și implementării proiectelor ARBDD. Potrivit Ministerului Mediului, această modificare vine și pe fondul unor probleme identificate de Corpul de Control în ceea ce privește gestionarea anumitor proiecte finanțate din fonduri europene.
Noua structură ar urma să asigure o delimitare mai clară a responsabilităților, respectarea procedurilor și o capacitate mai bună de atragere și utilizare a fondurilor europene. Educația ecologică va deveni, de asemenea, o componentă distinctă a administrației, prin înființarea unui compartiment dedicat. Totodată, comunicarea și relațiile publice vor avea propria structură, aflată în coordonarea directă a guvernatorului ARBDD.
Numărul de posturi nu va crește
Reorganizarea propusă nu presupune suplimentarea numărului total de posturi. ARBDD va funcționa în continuare cu 127 de posturi aprobate. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” se află în prezent în consultare publică.







