Un conflict izbucnit într-o curte din Valu lui Traian s-a încheiat cu cinci bărbați reținuți și ulterior arestați preventiv. Incidentul a avut loc pe 18 august, iar polițiștii susțin că cei implicați s-ar fi agresat reciproc și ar fi folosit obiecte contondente.
Potrivit polițiștilor, scandalul a fost sesizat prin 112, în jurul orei 18:20. În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că cinci bărbați, cu vârste între 18 și 40 de ani, ar fi fost implicați într-o încăierare.
Situația ar fi escaladat în momentul intervenției oamenilor legii. Unul dintre cei aflați la fața locului ar fi agresat fizic un polițist și ar fi amenințat forțele de ordine.
Cei cinci au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor cinci pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de încăierare.







