Incendiu, luni dimineață, la un beach bar de pe plaja Zoom Beach din Constanța. Flăcările au cuprins o magazie de aproximativ 60 de metri pătrați, în care erau depozitate echipamente pentru practicarea sportului kite.
La fața locului au intervenit pompierii ISU Constanța pentru lichidarea incendiului. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.
UPDATE 08:52 Incendiul a fost lichidat. Au ars magazia unde erau depozitate materiale pentru kiteboard și două ambarcațiuni. Fără victime.











