Ultimele stiri

Bacalaureat 2026. Un elev din Constanța a fost eliminat, azi, din examen pentru tentativă de fraudă

Sursă foto: bixabay.com/F1Digitals

Aproape 4.700 de absolvenți de liceu din județul Constanța au susținut miercuri, 1 iulie 2026, proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026. Proba la Matematică și Istorie a fost reprogramată pentru această dată, după modificarea calendarului inițial pe fondul avertizărilor de caniculă.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, la proba Ec) – proba obligatorie a profilului – s-au prezentat 4.666 de candidați.

Dintre aceștia:

  • 3.443 de absolvenți au susținut examenul la Matematică;
  • 1.223 de candidați au susținut proba la Istorie.

Alți 127 de absolvenți au absentat de la această probă.

Un candidat eliminat pentru tentativă de fraudă

În timpul desfășurării examenului a fost înregistrat și un caz de tentativă de fraudă. Un elev de la un centru de examen din municipiul Constanța, aflat în seria anterioară de absolvire, a fost eliminat după ce ar fi încercat să își însușească ciorna unui candidat aflat în banca din spate.

Conform prevederilor metodologice și procedurale în vigoare, sancțiunea aplicată în astfel de situații este pierderea dreptului de a continua examenul în sesiunea respectivă, precum și obligația de a relua integral examenul de Bacalaureat în a treia sesiune după cea în care a avut loc eliminarea.

Bacalaureatul continuă cu următoarele probe

Examenul național de Bacalaureat 2026 continuă conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. După proba obligatorie a profilului, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

La nivelul județului Constanța, autoritățile educaționale monitorizează în continuare desfășurarea probelor scrise, pentru ca examenul să se desfășoare în condiții de corectitudine și siguranță pentru toți participanții.

Lasati un comentariu