Ultimele stiri

Bricul Mircea ajunge la Lisabona și sărbătorește Ziua Marinei Române

Nava-școală a Marinei Române, Bricul Mircea, va acosta vineri în Portul Lisabona și va putea fi vizitată de public în zilele de 16 și 17 august 2026.

Bricul Mircea, simbol al Marinei Române și al tradiției navale românești, ajunge la Lisabona în cadrul marșului său internațional, care a început în luna aprilie și se va încheia în septembrie, odată cu revenirea în portul Constanța.

Potrivit Ambasadei României la Lisabona, prezența navei în Portugalia reprezintă atât un moment dedicat Zilei Marinei Române, cât și o ocazie de consolidare a relațiilor dintre România și Portugalia, două țări unite prin tradiția navală și prin valori precum disciplina, curajul, spiritul de echipă și reziliența.

Escala de la Lisabona are o semnificație aparte și datorită relației de înfrățire dintre Bricul Mircea și velierul portughez Sagres. Cele două nave, alături de velierele Eagle din Statele Unite și Gorch Fock din Germania, au participat în luna iulie la „Trofeul celor 5 Surori”, o regată dedicată navelor-școală construite pe același șantier naval din Germania.

Al patrulea marș transatlantic

Bricul Mircea se află în etapa de retur a unei călătorii internaționale care durează cinci luni. Nava a avut opriri pe coasta Statelor Unite, dar și în Italia, Spania, Portugalia, Puerto Rico, Canada, Tunisia, Grecia și Turcia. Este cel de-al patrulea marș transatlantic al navei-școală „Mircea”, după cele din 1976, 2004 și 2009.

La bord se află peste 180 de marinari, printre care cadeți români ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și studenți străini de la academii navale din zece state partenere.

Pe durata escalei la Lisabona, echipajul, coordonat de căpitanul Silviu-Marius Moraru și comandantul marșului transatlantic, Gabriel Moise, va participa la întâlniri cu reprezentanții forțelor navale portugheze și la mai multe evenimente oficiale și publice.

Bricul Mircea poate fi vizitat la Lisabona

Iubitorii tradițiilor navale vor putea urca la bord pentru a descoperi viața de zi cu zi a marinarilor români, tradițiile marinărești și modul în care se navighează cu vele. Vizitatorii vor putea afla, de asemenea, detalii despre participarea navei la recenta paradă a velierelor de la New York, Sail4th 250, precum și informații despre istoria maritimă a României.

Programul de vizitare:
📅 16 și 17 august 2026
⏰ 15:00 – 18:00
📍 Terminalul de pasageri al Gării Maritime Rocha Conde de Óbidos, Strada Gen. Gomes Araújo 1, 1350-352 Lisabona. Bricul Mircea va purta astfel steagul României pe malurile fluviului Tejo, într-o escală dedicată tradiției navale și relațiilor dintre România și Portugalia.

Lasati un comentariu