Ultimele stiri

Fragmente de dronă descoperite pe plaja din Saturn. Zona a fost evacuată

Alertă vineri după-amiază pe litoralul românesc. Fragmente despre care se presupune că provin de la o dronă au fost descoperite pe o plajă din stațiunea Saturn. Autoritățile au intervenit imediat, iar turiștii aflați în zonă au fost evacuați.

Fragmentele unui aparat de zbor fără pilot au fost găsite, vineri, pe o plajă din stațiunea Saturn, incidentul provocând intervenția autorităților. Zona a fost rapid securizată, iar turiștii au fost îndepărtați de la locul unde au fost descoperite bucățile aparatului. În prezent, specialiștii desfășoară verificări pentru a stabili proveniența acestora și circumstanțele în care au ajuns pe litoral.

Deocamdată, nu există informații oficiale privind originea dronei. Una dintre ipoteze este că fragmentele ar fi fost aduse la mal de valurile Mării Negre.

Incidentul din Saturn are loc într-un context în care, în aceeași zi, autoritățile au anunțat și identificarea unor resturi de dronă în nord-vestul județului Tulcea, în apropierea localității Greci, în Munții Măcinului. În cazul incidentului de la Saturn, cercetările continuă, iar autoritățile urmează să stabilească exact natura fragmentelor și proveniența acestora.

Lasati un comentariu