Polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat, azi, activități dedicate prevenirii faptelor de bullying și promovării unui climat școlar bazat pe respect, empatie și responsabilitate. Acțiunile au avut loc în mai multe unități de învățământ din județ, fiind adaptate vârstei elevilor și desfășurate prin metode interactive, cu implicarea directă a acestora.
La School of London Constanța, elevii au participat la activitatea „Copacul Bunelor Cuvinte”, în cadrul căreia au scris pe frunze simbolice atât exemple de comportamente negative, cât și mesaje pozitive, de sprijin și încurajare.
Frunzele au fost apoi integrate într-un „copac” simbolic, reprezentând valorile și alegerile unei comunități școlare sănătoase. Activitatea s-a încheiat cu un moment simbolic, în care fiecare clasă a plantat o floare într-un ghiveci propriu, considerat „copacul clasei”, căruia elevii îi vor adăuga zilnic mesaje pozitive.
De asemenea, elevii de la Școala Gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu” Constanța au participat la un concurs de desen pe tema prevenirii bullyingului, prin care și-au exprimat creativ ideile despre respect și comportamente pozitive în mediul școlar. În cadrul activității, elevii și-au evaluat reciproc lucrările, iar la final au fost desemnați câștigătorii concursului.
Reprezentanții poliției au precizat că astfel de activități contribuie la dezvoltarea unor relații sănătoase între elevi și la formarea unui comportament bazat pe respect și responsabilitate în mediul școlar.






