“Si noua ne place musica clasica!”

La Constanța acum un veac (part.5) - File din presa vremii

În 1923, marele George Enescu a suferit una dintre cele mai mari dezamăgiri din întreaga sa carieră, fiind “victima” unui mai puțin obișuit incident, petrecut chiar la Constanța.

Într-o zi de vară, avea programat un concert la Teatrul Elpis, biletele fuseseră vândute de luni bune, așa că urma să concerteze “cu casa închisă”. Marele violonist vine, urcă pe scenă și deși este orbit de reflectoare, realizează că în sală sunt doar vreo 20 de spectatori. Este uluit și jignit, dar ca un profesionist ce este, își ține recitalul. După spectacol, află ce s-a întâmplat: pe nepusă masă, actorul Constantin Tănase (cu al său Teatru Cărăbuș) se hotărâse să țină la Constanța, un spectacol nou, mult așteptat. Publicul constănțean s-a repezit, cu mic cu mare la Teatrul Arena Grand, al lui Tranulis (cel ce va deschide în 1927 Teatrul Fantasio). Sala a fost arhiplină, oamenii și-au adus scaune de acasă, iar la spectacolul lui Tănase au participat chiar și cei ce își luaseră deja bilete la Enescu! După această umilință, marele compozitor și instrumentist a jurat că nu va mai veni vreodată la malul mării… La doi ani după acest eveniment, incidentul nu fusese uitat de gazetarii Constanței. Cu ocazia unui nou concert de muzică clasică, de astă dată un spectacol de operă, ziariștii se arată entuziaști de interesul manifestat de constănțeni. De această dată, protagonistul nu mai este Enescu, ci baritonul Grigore Teodorescu, extrem de apreciat în Europa, la acea vreme…

“Sâmbătă  seară a avut loc în sala Cazinoului Comunal, devenită neîncăpătoare pentru marele număr de auditori – veniți să îl asculte – concertul domnului Teodorescu, prim bariton al Operei Române, cu acompaniament la pian al doamnei dr. Goldenberg… Domnia sa a rămas acelaș cântăreț cu vocea-i minunat timbrată, singurul de altfel dintre cântăreții noștri cari poate scoate ceva în defectuoasa sală a Cazinoului (!)… Erau momente când domnia sa prindea câte o acută de ne uitam înmărmuriți unul la altul… Ne facem o datorie de a-i mulțumi atât domniei sale cât și doamnei Goldenberg, pentru frumoasa seară petrecută, cum și publicului constănțean, care a venit în număr atât de mare, desmințind astfel caraghioasa, dar justa, reputație, de a frecventa insistent numai spectacolele mult cunoscutului și inepuizabilului Tănase!”

 

Citat din “Dobrogea Jună”, 12 august 1925

 

 

Alte articole

22 oct. 2020 1.43 pm

Una dintre cele mai dezvoltate ramuri industriale ale Dobrogei era la începutul secolului XX piscicultura. Exploatarea acestui sector aducea venituri uriașe statului român, acesta fiind proprietar…

22 aug. 2022 7.00 am

  Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică inițiativa realizării unor statui/ monumente ale unor personalități din istoria Constanței, obiective ce urmează să fie amplasate în…

19 oct. 2020 4.29 pm

Comunicat de presă În perioada 14 – 16 octombrie 2020, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța s-a desfășurat, în format online, A 53-a Sesiune Științifică Internațională…

23 aug. 2022 7.00 am

Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică inițiativa realizării unor statui/ monumente ale unor personalități din istoria Constanței, obiective ce urmează să fie amplasate în diferite…

22 oct. 2020 1.32 pm

Avem, adesea, tendința să credem că în urmă cu o sută de ani lucrurile stăteau mult mai bine,că nu exista atâta corupție, că nu existau speculanți, că unele lucruri se rezolvau mult mai ușor…

06 sept. 2020 7.48 am

Evenimentul a avut loc la bordul crucişătorului „Elisabeta“ (pavilion: România, IMO: 6101342, 819 trb., construit în anul 1884) şi a constat într-un Te-Deum, la care a luat parte şi ministrul…