Un vehicul cu tracțiune animală a fost depistat de polițiștii locali pe strada Celulozei din Constanța, unde circula pe drumurile publice, deși acest lucru este interzis pe raza municipiului.
Căruța trasă de cal a fost identificată în zona imobilului cu numărul 15A. Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației au dispus imobilizarea și ridicarea vehiculului.
Conducătorul căruței a fost sancționat contravențional, amenda aplicată fiind de 1.297,5 lei, potrivit legislației în vigoare.
Poliția Locală Constanța reamintește că vehiculele cu tracțiune animală nu au voie să circule pe drumurile publice din municipiu, iar încălcarea acestei prevederi atrage sancțiuni.
Constănțenii care observă astfel de situații pot sesiza Poliția Locală la numerele 0241 484 205 și 0341 922, dispeceratul fiind disponibil permanent.
Potrivit Poliției Locale, echipele vor verifica sesizările și vor lua măsurile prevăzute de lege.









