Ultimele stiri

MINAC schimbă programul de vizitare pentru sezonul rece. Ce obiective pot fi vizitate

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a anunțat modificarea programului de vizitare pentru mai multe dintre obiectivele sale, în perioada 1 octombrie 2026 – 30 aprilie 2027.

În sezonul rece, turiștii și constănțenii vor putea vizita obiectivele după următorul program:

  • Edificiul Roman cu Mozaic: miercuri – duminică, între orele 09:00 și 17:00;
  • Mormântul Pictat de la Tomis: miercuri – duminică, 09:00 – 17:00;
  • Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi: zilnic, 09:00 – 17:00;
  • Complexul Muzeal Histria: zilnic, 09:00 – 17:00;
  • Complexul Arheologic Carsium Hârșova: zilnic, 09:00 – 17:00;
  • Complexul Arheologic Capidava: miercuri – duminică, 09:00 – 17:00;
  • Centrul Hamangia / Muzeul de Istorie „Axiopolis” Cernavodă: luni – vineri, 09:00 – 17:00.

La Centrul Hamangia / Muzeul de Istorie „Axiopolis”, vizitele din zilele de sâmbătă și duminică vor fi posibile pentru grupuri organizate, pe bază de solicitare. Noul program este valabil până la 30 aprilie 2027. Informațiile privind tarifele, programul complet și modalitățile de cumpărare a biletelor sunt disponibile pe site-ul oficial al muzeului, MINAC.

Lasati un comentariu