Fregata „Regele Ferdinand” (F-221) a plecat joi, 3 septembrie, din portul militar Constanța, pentru a participa la Operația NATO SEA GUARDIAN, în Marea Mediterană.
Nava are la bord un elicopter IAR-330 Puma Naval, precum și o grupă de Forțe pentru Operații Speciale (FOS). Misiunea va dura aproximativ 40 de zile, timp în care militarii români vor desfășura activități de monitorizare și control al traficului maritim și vor contribui la descurajarea și prevenirea activităților ilegale din zona de operații.
Premieră pentru Forțele Navale Române
Participarea din acest an are o importanță deosebită: pentru prima dată, fregata „Regele Ferdinand” va îndeplini rolul de navă-comandant a unei grupări navale participante la Operația NATO SEA GUARDIAN. La bord se află și personalul de stat major al grupării, condus de comandorul Florian Tudorașcu.
Prin această misiune, Forțele Navale Române contribuie la consolidarea securității maritime în zona de responsabilitate a NATO și la îndeplinirea obiectivelor Alianței privind descurajarea și combaterea amenințărilor din mediul maritim.
Fregata „Regele Ferdinand” este comandată de căpitan-comandor Silviu Constantinianu și are un echipaj format din 243 de militari.










