Ultimele stiri

Nuclearelectrica, mesaj de ultima oră. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite în siguranță. Nu există risc nuclear

Nuclearelectrica, producătorul național de energie nucleară și operatorul centralei de la Cernavodă, transmite că oprirea celor două reactoare, pe fondul debitelor extrem de scăzute ale Dunării, nu implică niciun risc operațional sau de securitate nucleară.

Precizarea vine în contextul măsurilor adoptate de autorități pentru gestionarea situației energetice și al comentariilor apărute în spațiul public după oprirea celor două unități ale centralei.

„În prezent, ambele reactoare ale centralei CNE Cernavodă sunt în stare sigură oprită, cu menținerea acestora în parametri de siguranță, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat”, a transmis compania.

Nuclearelectrica precizează că deciziile privind repornirea reactoarelor vor fi luate în funcție de evoluția prognozelor și a condițiilor tehnice. Compania susține că va comunica public aceste decizii „transparent și responsabil”, pe baza unor date tehnice certe și cu respectarea obligațiilor care îi revin în calitate de companie listată.

Primul reactor, oprit pe 28 iulie

Situația de la Cernavodă este legată de debitul extrem de redus al Dunării, care nu a mai permis asigurarea condițiilor necesare pentru răcirea instalațiilor.

Unitatea 1 a fost oprită la data de 28 iulie, iar Unitatea 2 a fost oprită pe 13 august. În condiții normale de funcționare, centrala de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producția națională de energie.

Oprirea celor două unități are loc în contextul în care România se află în stare de alertă energetică începând cu 1 august, pe fondul unui consum ridicat și al diminuării producției hidroenergetice.

Debitele reduse ale Dunării au afectat și producția celor două hidrocentrale de pe fluviu de la intrarea în țară, aceasta ajungând la aproximativ 10–15% din nivelul generat într-un an obișnuit.

Autoritățile continuă lucrările pe Dunăre

Pentru asigurarea debitului necesar sistemelor de răcire ale centralei, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat noi măsuri de urgență.

Printre acestea se numără continuarea lucrărilor de dragare în zona Cernavodă, construirea unui epiu pe Dunărea Veche și suplimentarea debitului prin eliberarea de apă din acumulările de pe râul Olt.

Lucrările de dragare sunt realizate în regim de urgență de Administrația Fluvială a Dunării de Jos, în colaborare cu Administrația Națională „Apele Române”.

Pentru a menține cât mai mult timp în funcțiune Reactorul 2, autoritățile au intervenit anterior pentru direcționarea unui debit mai mare de apă către centrală. Operațiunea a presupus inclusiv dislocarea unei stânci și scufundarea controlată a patru barje. Măsurile au permis însă doar prelungirea cu câteva zile a funcționării reactorului.

Guvernul susține că noile măsuri au fost stabilite în urma analizelor realizate de instituțiile responsabile și de specialiștii consultați în cadrul Comitetului Interministerial pentru deblocarea proiectului Bala 2.

Proiectul Bala, în centrul discuțiilor

Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, regie autonomă aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a prezentat, la solicitarea Mediafax, cronologia proiectului care ar fi trebuit să contribuie la creșterea nivelului Dunării pe brațul Bala.

În acest context, autoritățile continuă să analizeze soluții pentru asigurarea debitelor necesare funcționării în condiții de siguranță a infrastructurii energetice de la Cernavodă.

Nuclearelectrica subliniază însă că, în prezent, ambele reactoare sunt în stare sigură oprită, iar oprirea lor nu generează un risc de securitate nucleară.

Lasati un comentariu