Ultimele stiri

Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară între 24 și 26 august. Ce proiecte sunt pe agendă

Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară în perioada 24–26 august 2026, după ce Biroul permanent al forului legislativ a aprobat, vineri, programul de lucru pentru cele trei zile.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte legislative, printre care reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Camera Deputaților este prima cameră sesizată în acest caz.

Deputații vor analiza și două propuneri legislative care vizează articolul 248 alineatul (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Una dintre inițiative prevede prorogarea termenului menționat în lege, iar cealaltă propune modificarea acestui articol. Ambele sunt în procedură de primă cameră sesizată.

Pe agenda sesiunii extraordinare se mai află și o serie de inițiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă cameră sesizată.

Programul Camerei Deputaților

Luni, 24 august, deputații se reunesc în plen, de la ora 11:00, după care vor avea loc lucrări în comisiile de specialitate. De la ora 16:00, este programată o nouă ședință de plen, cu vot final.

Marți, 25 august, activitatea parlamentarilor se va desfășura în comisiile de specialitate, între orele 8:30 și 18:00.

Miercuri, 26 august, deputații se reunesc din nou în plen, de la ora 10:00, pentru o ședință cu vot final. Ulterior, activitatea va continua în comisiile parlamentare. Sesiunea extraordinară are loc înaintea începerii noii sesiuni parlamentare și include proiecte legislative care trebuie soluționate într-un interval scurt.

Lasati un comentariu