Seria de ateliere „Cartea și scena”, organizată în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2026, de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța, continuă duminică, 23 august, cu o nouă întâlnire dedicată copiilor cu vârste între 7 și 11 ani.
De această dată, atelierul va fi susținut de Luiza Martinescu, actriță a Teatrului de Stat Constanța, care îi va însoți pe cei mici într-o aventură prin povești.
Duminică, 23 august, de la ora 10:30, în Parcul Arheologic, participanții vor lucra cu imaginația, vocea, corpul și spontaneitatea, vor intra în pielea unor personaje și vor descoperi, prin joc și exerciții de actorie, câteva dintre instrumentele cu care lucrează actorii.
Primele două ateliere din seria „Cartea și scena”, susținute de actorul Aurelian Culea, au primit reacții foarte bune din partea copiilor, părinților și bunicilor. Dincolo de feedback, cea mai bună apreciere a venit chiar din ceea ce s-a întâmplat în timpul întâlnirilor: am văzut bucuria copiilor de a participa, am văzut cum timiditatea și teama de a se expune se risipesc treptat, cum prind curaj, intră în joc și încep să-și pună la lucru imaginația și spiritul ludic.
Atelierul propune astfel o apropiere de carte prin teatru, dar și ocazia unei întâlniri directe cu un actor profesionist. Pentru copiii curioși sau dornici să încerce ceva nou, întâlnirea cu Luiza Martinescu este o experiență care merită încercată. Este și ultima ocazie din această vară de a participa la unul dintre atelierele „Cartea și scena” din cadrul SEAS 2026, așa că îi încurajăm pe părinți să îi înscrie.
Participarea este gratuită.
Detalii și înscrieri: Alina Grama (Biblioteca Județeană Constanța) – 0773 835 769.
Duminică, 23 august | ora 10:30 | Parcul Arheologic | 7–11 ani
*******
SEAS 2026 – Ediția a V-a:
Organizator: Teatrul de Stat Constanța
Finanțator: Consiliul Județean Constanța
Sponsori principali: PPC Energie și Raiffeisen Bank
Partener instituțional: Primăria Municipiului Constanța
Partener principal: Fratelli Grup
Parteneri: Zoom Beach, City Park Mall Constanța, Hotel Continental Forum Constanța, Millennium Hub&Hotel, Asociația Culturală Șerban Ionescu
Partener SEAStreet: OMD Mamaia Constanța
Partener Focus ACCES: British Council România
Partener de mobilitate: Cardinal Motors
Vinul festivalului: Caii de la Letea
Contact: E-mail: [email protected]










