Constanța găzduiește, în perioada 21-23 august 2026, MoonRide Festival, un eveniment dedicat ciclismului și culturii urbane. Festivalul se va desfășura în zona Bulevardului Tomis și a Parcului Oleg Danovski și va include concerte, DJ sets, activități pentru public, street-food și competiții sportive.
Momentul central al evenimentului va fi sâmbătă, 22 august, când Constanța va găzdui Campionatul Național de Criterium 2026, alături de curse dedicate juniorilor și cicliștilor amatori. Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța, CSM Constanța și Federația Română de Ciclism.
Restricții de trafic în centrul Constanței
Desfășurarea competițiilor sportive va impune mai multe restricții de circulație și parcare în perioada 21-23 august, iar șoferii sunt sfătuiți să țină cont de modificările temporare.
Începând de vineri, 21 august, ora 22:00, până sâmbătă, 22 august, ora 06:00, vor fi restricționate locurile de parcare de pe Bulevardul Tomis, pe tronsonul dintre Bulevardul Mamaia și strada Traian. Ulterior, în intervalul 22 august, ora 06:00 – 23 august, ora 00:00, circulația rutieră va fi restricționată pe același tronson.
În perioada 21 august, ora 07:00 – 24 august, ora 07:00, accesul și circulația în zona parcării de la Sala Sporturilor vor fi restricționate etapizat. Va fi amenajat un culoar de intrare și ieșire către restaurantul Marco Polo, delimitat cu parapeți lestabili. Aceștia vor restricționa ieșirea dinspre Sala Sporturilor către strada Mircea cel Bătrân.
Sâmbătă, 22 august, între orele 06:00 și 00:00, va fi oprită funcționarea semaforului de la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Ferdinand. În intervalul 17:00-23:00, circulația va fi restricționată în mai multe puncte de pe Bulevardul Ferdinand:
- la intersecția cu Bulevardul Tomis;
- pe tronsonul dintre strada Mihai Viteazul și Bulevardul Tomis;
- de la intersecția cu strada Mircea cel Bătrân spre Bulevardul Tomis.
De asemenea, va fi oprit semaforul de la intersecția Bulevardului Ferdinand cu strada Mihai Viteazul.
Traseele autobuzelor vor fi deviate
Restricțiile vor afecta și transportul public. Pe 22 august, traseele autobuzelor care circulă pe Bulevardul Tomis vor fi deviate pe strada Răscoalei din 1907. În intervalul 17:00-23:00, autobuzele care circulă pe Bulevardul Ferdinand vor fi deviate pe strada I.Gh. Duca.
Șoferii și ceilalți participanți la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră și indicațiile polițiștilor și ale celorlalte forțe de ordine. Autoritățile recomandă, pe cât posibil, folosirea rutelor alternative în intervalele în care sunt instituite restricțiile.
MoonRide Festival aduce ciclismul în centrul Constanței
Pe lângă competițiile sportive, MoonRide Festival propune timp de trei zile o combinație între ciclism, muzică și cultură urbană. Constănțenii și turiștii vor avea parte de concerte, DJ sets, activități pentru public și zone de street-food. Programul complet, precum și informațiile privind competițiile și înscrierile, sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului.







