Ultimele stiri

Copil de 5 ani, dispărut de pe o plajă din Năvodari. A fost găsit la 2 kilometri distanță

Panică pe o plajă din Năvodari, după ce un copil în vârstă de 5 ani a dispărut luni, 17 august. Polițiștii au fost alertați prin 112 și au început imediat căutările. Din fericire, micuțul a fost găsit în siguranță, la aproximativ 2 kilometri de locul din care plecase.

Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 12:30, iar polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au mobilizat imediat pentru identificarea copilului.

După căutări, copilul a fost găsit la aproximativ 2 kilometri distanță de plaja de unde dispăruse. Din fericire, acesta nu a fost rănit și a fost reunit cu familia.

Apelul polițiștilor pentru părinți

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța le recomandă părinților să își supravegheze permanent copiii, în special pe plajele aglomerate și în zonele din apropierea apei. Polițiștii îi sfătuiesc pe părinți să îi învețe pe cei mici să recunoască repere fixe de pe plajă, precum stegulețele, beach-barurile sau foișorul salvamarilor și să stabilească împreună un loc de întâlnire în cazul în care se pierd.

O altă recomandare este ca numărul de telefon al părintelui să fie trecut pe o brățară purtată de copil. În cazul în care un copil dispare, părinții trebuie să anunțe imediat salvamarii și să sune la 112. „O clipă de neatenție poate transforma o zi de vacanță într-un scenariu de coșmar”, transmit polițiștii constănțeni.

Lasati un comentariu