Premierul Ilie Bolojan, aflat la Oradea, a fost întrebat, luni, despre întâlnirea dintre el şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu.
„Vedeţi, de multe ori se încearcă să se facă din ţânţar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a precizat Bolojan.
Premierul a adăugat că atunci când o persoană ocupă o funcţie publică, are tot felul de întâlniri, inclusiv cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, dar că acest lucru nu însemnă că a rezolvat cauzele care erau pe rol.
„Atunci când eram preşedinte de Consiliu Judeţean (n. red. Consiliul Judeţean Oradea), am avut întâlniri din nou pentru a rezolva probleme şi mi-aduc aminte că Parchetul dorea să-şi facă un sediu. Şi am avut întâlniri din nou cu reprezentanţi ai conducerii Parchetului şi am identificat un teren şi le-am pus terenul la dispoziţie pentru a face sediu. Dar, din nou, asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele sau dosarele pe care le aveau în lucru. Aşa este şi în astfel de cazuri şi mai mult de atâta n-are rost să vă spun”, a mai spus Ilie Bolojan.







