Polițiștii au intervenit, pe 9 august, în zona localității Izvoarele, după ce au fost sesizați că două persoane aflate pe o șalupă ar încerca să fure componente de la barjele scufundate în Dunăre.
Verificările efectuate la fața locului nu au indicat însă că barjele ar fi fost afectate. Nu au fost găsite componente lipsă și nici urme de tăiere.
Polițiștii au identificat proprietarul șalupei, un bărbat de 46 de ani din județul Călărași, care a fost dus la audieri. Acesta a negat că ar fi intenționat să sustragă fier vechi și ar fi susținut că a ajuns în zonă din curiozitate.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru tentativă la furt calificat, iar cercetările continuă.
Incidentul are loc în contextul în care nivelul Dunării este monitorizat atent, pe fondul debitului foarte scăzut. Specialiștii avertizează că deteriorarea sistemelor de ancorare ale barjelor ar putea modifica poziția acestora și ar putea afecta lucrările de dirijare a apei către zona Cernavodă.
Între timp, autoritățile continuă lucrările de dragare, iar Guvernul a alocat fonduri suplimentare pentru intervențiile de pe Dunăre.







