Constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare trebuie să se pregătească pentru o perioadă de o săptămână fără apă caldă. Termocentrale Constanța anunță că furnizarea va fi oprită începând din seara de 16 august, pentru efectuarea unor lucrări de racordare a noilor surse de producere a energiei termice.
Oprirea totală a instalațiilor de producere este programată pentru 16 august, de la ora 22:00. Intervențiile sunt realizate în cadrul proiectului „Sursă de producere energie utilă termică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”.
Potrivit Termocentrale Constanța, lucrările se vor desfășura până în data de 23 august, iar furnizarea apei calde va fi reluată etapizat după finalizarea acestora.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții Termocentrale Constanța. Operatorul Termoficare Constanța a fost informat cu privire la programul de oprire.







