Un echipaj medical trimis să acorde îngrijiri unui pacient în localitatea Recea Cristur, județul Cluj, a fost atacat cu bâte, topoare și pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”. Șoferul autosanitarei a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart și a fost operat de urgență.
Incidentul s-a produs puțin după ora 21:00, când echipajul Serviciului de Ambulanță a fost trimis în Recea Cristur pentru a prelua un pacient care acuza o stare de rău.
La intrarea în localitate, membrii echipajului au oprit pentru a cere indicații. Medicii au întrebat un grup de localnici unde se află adresa la care trebuiau să ajungă. În loc să îi îndrume, oamenii au început să îi filmeze și să devină agitați.
După ce au preluat pacientul, cadrele medicale au pornit spre Spitalul din Dej, unde acesta urma să fie transportat.
Pe drum, calea ambulanței a fost blocată de un autoturism. Din mașină au coborât mai multe persoane înarmate cu bâte și topoare, care au început să lovească autosanitara.
Potrivit informațiilor publicate de Dejeanul, agresorii susțineau că echipajul medical ar fi fost într-o așa-numită „ambulanță neagră care fură copii”, zvonuri care ar fi fost propagate pe TikTok.
Atacatorii au aruncat și cu o piatră în ambulanță, iar unul dintre geamuri s-a spart. Cioburile au ajuns în ochiul șoferului, care, deși rănit, a reușit să continue deplasarea și să ajungă până la Cluj-Napoca.
După sosirea la Cluj-Napoca, ambulanțierul a fost internat și transportat de urgență în sala de operație. Potrivit medicilor, cioburile de sticlă i-au afectat corneea.
Șoferul va avea nevoie de cel puțin trei luni de recuperare.







