Ultimele stiri

Avertisment DSU: Nu uitați de animale în timpul fenomenelor meteo severe

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) îi îndeamnă pe proprietarii de animale să ia măsuri de protecție și pentru acestea în cazul producerii unor furtuni, vijelii sau inundații.

Reprezentanții instituției atrag atenția că animalele de companie și cele din gospodărie sunt vulnerabile în timpul fenomenelor meteorologice severe și au nevoie de un adăpost sigur și de îngrijire corespunzătoare.

Recomandările DSU

Pentru a le proteja, autoritățile recomandă:

  • asigurarea unui adăpost sigur, ferit de intemperii;
  • pregătirea unei rezerve suficiente de apă și hrană;
  • evitarea lăsării animalelor legate sau în zone expuse riscului de inundații;
  • pregătirea din timp a unei lese, a unei cuști de transport și a documentelor de identificare, pentru a putea evacua rapid animalele, dacă situația o impune.

„Grija pentru animale este parte din pregătirea pentru situațiile de urgență”, transmit reprezentanții DSU.

Pentru informații suplimentare și recomandări privind comportamentul în situații de urgență, cetățenii pot accesa platforma Fii Pregătit și pot descărca gratuit aplicația mobilă DSU.

Lasati un comentariu