Ultimele stiri

Legea salarizării, blocată în instanță! Curtea de Apel a admis cererea SANITAS

Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie 2026, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii pe 17 iulie 2026. Decizia a fost pronunțată după ce Federația SANITAS a depus în aceeași zi o cerere de suspendare, prin ordonanță președințială.

Instanța a admis solicitarea sindicaliștilor și a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea definitivă a dosarului. Potrivit hotărârii instanței, procedura privind proiectul de lege este suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 3657/2/2026. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.

SANITAS: „Am blocat legea salarizării”

Reprezentanții Federației SANITAS au salutat decizia instanței și susțin că proiectul de lege nu mai poate produce efecte în această etapă.

Sindicaliștii afirmă că suspendarea oferă posibilitatea reluării dialogului social și a consultării organizațiilor sindicale înainte ca proiectul să fie promovat.

Am blocat legea salarizării”, au transmis reprezentanții SANITAS, care consideră că hotărârea Curții de Apel le oferă șansa de a participa la elaborarea actului normativ și de a propune soluții pentru sistemul sanitar.

Grevă de avertisment înaintea acțiunii în instanță

Demersul în instanță vine la doar o zi după ce membrii Federației SANITAS au organizat o grevă de avertisment de două ore, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care a fost elaborat proiectul noii legi a salarizării și față de lipsa consultărilor cu partenerii de dialog social. În perioada următoare, rămâne de văzut dacă Guvernul va ataca decizia Curții de Apel și cum vor continua negocierile privind noua lege a salarizării.

Lasati un comentariu