Ultimele stiri

Maia Sandu: Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta

Sursă foto: captură video

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că integrarea europeană reprezintă pentru țara sa „o strategie de supraviețuire ca democrație” și principala cale prin care Republica Moldova poate rămâne parte a „lumii libere”.

Afirmațiile au fost făcute într-un interviu acordat RFI și Deutsche Welle, în care șefa statului a subliniat că obiectivul Chișinăului este aderarea la Uniunea Europeană, în paralel cu implementarea reformelor necesare pentru îndeplinirea criteriilor de integrare.

Vreau ca ţara mea să fie în siguranţă şi vreau ca Moldova să facă parte din lumea liberă. Devine din ce în ce mai dificil pentru ţările mici mai ales din regiunea noastră, să se apere şi să-şi urmeze obiectivele din cauza agresiunii pe care o vedem din partea Rusiei. Aşadar, a face parte din UE este pentru noi strategia de a supravieţui ca democraţie. Sperăm că vom reuşi să punem în aplicare acest plan cât mai curând posibil”.

Maia Sandu a precizat că Republica Moldova își propune să devină stat membru al Uniunii Europene până în anul 2030, proces care ar trebui să fie unul „bazat pe merite” și susținut atât de instituțiile europene, cât și de statele membre.

În ceea ce privește scenariul unei eventuale reunificări cu România ca soluție alternativă sau accelerată pentru integrarea europeană, liderul de la Chișinău a afirmat că prioritatea actuală rămâne aderarea directă la Uniunea Europeană, dar a recunoscut că există și cetățeni care susțin această opțiune în Republica Moldova.

Ea a adăugat că, în cazul în care procesul de aderare nu ar decurge conform planului, ar putea fi analizate și alte opțiuni, însă obiectivul principal rămâne menținerea păcii și consolidarea parcursului european al țării.

Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta, şi nu e doar ceea ce credem noi. În Moldova sunt tot mai mulţi oameni care susţin astăzi integrarea în UE. Avem şi oameni care susţin unificarea cu România. Acum lucrăm din greu pentru ca Moldova să devină parte a UE şi sperăm că acest scenariu va funcţiona. Dacă acest lucru nu va funcţiona dintr-un motiv sau altul desigur că vom lua în considerare alte opţiuni. Obiectivul principal este să menţinem pacea în Moldova şi să menţinem Moldova parte a lumii libere”, a precizat Maia Sandu.

Declarațiile vin în contextul în care autoritățile de la Chișinău accelerează reformele interne și negocierile cu instituțiile europene, pe fondul presiunilor de securitate din regiune.

Lasati un comentariu