Momente pline de emoție și spirit european pentru elevii de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu”, aflați în mobilitate Erasmus+ în Spania. Tinerii au participat la manifestările organizate la Barcelona cu ocazia Zilei Europei, într-o atmosferă vibrantă, alături de sute de cetățeni europeni veniți să celebreze pacea, libertatea și solidaritatea.
Două momente speciale au marcat evenimentul și au stârnit emoția participanților. Imnul Europei – celebrul fragment din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven – a răsunat în centrul Barcelonei, într-un simbol al unității și bucuriei comune. De asemenea, prezentarea solemnă a steagului Uniunii Europene, cu cele 12 stele aurii strălucind sub soarele mediteranean, a transmis un mesaj puternic despre unitatea popoarelor europene.
Elevii români au avut și onoarea de a-l întâlni pe președintele Generalitat de Catalunya, care a stat de vorbă cu tinerii și i-a încurajat să descopere cultura, tradițiile și frumusețile Barcelonei și ale Cataloniei, a declarat profesorul Elena Manea.
Participarea la acest eveniment le-a oferit liceenilor o experiență memorabilă și le-a reamintit că, dincolo de diferențele de limbă sau cultură, valorile europene îi unesc sub același steag și aceeași dorință de solidaritate și prietenie.







