În stațiunea Mamaia, jandarmii au descoperit un caz de tentativă de mită și deținere de substanțe suspecte, în timpul unei misiuni de menținere a ordinii publice desfășurate în seara zilei de 1 mai.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în jurul orei 21:00, un echipaj de jandarmerie a observat un bărbat aflat într-un autoturism care avea în mână o bancnotă și un plic autosigilant transparent. În momentul interceptării și legitimării, jandarmii i-au solicitat să prezinte bunurile sau substanțele deținute.
Bărbatul a predat o bancnotă de 10 lei și plicul respectiv, în interiorul căruia se afla o substanță pulverulentă, suspectă.
Ulterior, acesta ar fi încercat să ofere o sumă de bani jandarmilor, în încercarea de a-i determina să îi permită să își continue activitatea. Echipajul i-a adus la cunoștință că fapta de dare de mită constituie infracțiune și se pedepsește conform legii, însă bărbatul ar fi insistat, menționând că deține și alte sume de bani într-o borsetă aflată în autoturism, în valoare totală de 7.950 de lei.
În urma celor constatate, a fost sesizată Direcția Generală Anticorupție, iar persoana a fost condusă la sediul Poliției Mamaia pentru continuarea cercetărilor și întocmirea actelor procedurale. De asemenea, autoritățile au dispus confiscarea sumei de 7.950 de lei, precum și a plicului cu substanța ridicată de la fața locului. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.




