Un accident rutier s-a produs, azi, la intrare în stațiunea Mamaia, în sensul giratoriu din apropierea zonei cunoscute drept „Păpădie”.
Potrivit primelor informații, un pieton a fost lovit de un autoturism, în circumstanțe care urmează să fie stabilite de polițiști. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști rutieri, care au asigurat zona și au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.
Victima este un bărbat în vârstă de 92 de ani, pieton, care a suferit traumatism cranio-cerebral (TCC). Acesta a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate împrejurările producerii evenimentului rutier.




