Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică au desfășurat, în data de 26 aprilie, o amplă acțiune de verificare a legalității funcționării târgurilor și oboarelor din municipiul Mangalia, într-un demers menit să asigure respectarea normelor economice, sanitare și de siguranță alimentară.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare și Poliției municipiului Mangalia, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.
În cadrul verificărilor, au fost legitimate 93 de persoane și controlați 35 de operatori economici care își desfășurau activitatea în perimetrele vizate. Ca urmare a neregulilor constatate, autoritățile au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75.000 de lei. Amenzile au fost dispuse în baza O.G. 21/1992, H.G. 984/2005 și O.U.G. 28/1999, pentru abateri privind protecția consumatorilor, normele sanitar-veterinare și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
Totodată, în urma controalelor, a fost dispusă măsura ridicării în vederea indisponibilizării a 930,95 kilograme de produse alimentare, incluzând carne, produse din carne, pește, lactate, ouă și prăjituri, identificate ca fiind neconforme din punct de vedere sanitar-veterinar.
De asemenea, a fost confiscată suma de 4.119 lei, ca urmare a neutilizării caselor de marcat electronice fiscale de către unii agenți economici. Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a asigura respectarea legii și protejarea sănătății publice în zonele comerciale aglomerate.




