Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță redeschiderea circulației feroviare pe ruta Constanța – Mangalia, în perioada 30 aprilie 2026, ora 11:00 – 4 mai 2026, ora 16:00.
Pe durata acestei perioade, trenurile de călători vor circula conform programului reluat, însă vor exista câteva modificări importante în opriri, din cauza lucrărilor aflate încă în desfășurare în unele stații.
Trenurile nu vor opri în stația Costinești Tabără, unde se execută lucrări la clădire și peroane. Călătorii care au ca destinație Costinești vor putea folosi stația Costinești Sat. În stația Neptun, trenurile vor opri în dreptul peronului vechi
Autoritățile recomandă atenție sporită la urcarea și coborârea din tren, în special în zonele unde se desfășoară lucrări. De asemenea, accesul neautorizat în perimetrul șantierelor feroviare este strict interzis.
CFR SA precizează că siguranța circulației rămâne prioritară și își cere scuze pentru eventualele inconveniente create călătorilor.




