Ultimele stiri

UPDATE IPJ Constanța, date oficiale despre accidentul moral dintre Săcele și Gura Dobrogei

Astăzi, în jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN22, la kilometrul 264, în zona Gura Dobrogei.

La fața locului, oamenii legii au constatat că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, impactul fiind unul puternic.

Potrivit primelor informații, o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite, fiind preluate de echipajele medicale și urmează să fie transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Din cauza numărului mare de forțe de intervenție și a dinamicii accidentului, circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Revenim cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

UPDATE 1

Un bărbat de 31 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD. Alte două victime, bărbați de 23 și 74 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. La locul accidentului a mai fost evaluat un bărbat de 71 de ani, care ulterior a refuzat transportul la spital.

UPDATE 2

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 73 de ani, care conducea dinspre Tulcea către Constanța și un alt autoturism, condus de un bărbat, de 70 de ani, care circula din sens opus.

Ulterior impactului, primul autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani, care circula dinspre Constanța către Tulcea.

În urma accidentului a rezultat decesul, la fața locului, a unui bărbat, de 35 de ani, pasager în cel de-al treilea autoturism, precum și vătămarea corporală a primului și celui de-al treilea conducător auto și a unui pasager din cel de-al treilea autoturism, de 31 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul a fost reluat în jurul orei 17.30. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

https://www.constantatv.ro/2026/04/22/update-accident-grav-cu-victime-intre-sacele-si-tariverde/

Lasati un comentariu