Ambasada Statelor Unite din Riad a fost vizată de un atac cu drone în noaptea de luni spre marți, incident care a provocat un incendiu „limitat” și pagube materiale minore. Autoritățile saudite au confirmat atacul, iar președintele american a avertizat că Washingtonul va răspunde „în curând”.
Incendiu și pagube minore la sediul ambasadei
Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat că reprezentanța diplomatică americană a fost lovită de două drone, care au provocat un incendiu de mică amploare la nivelul clădirii. Nu au fost raportate victime.
Potrivit unei surse apropiate armatei saudite, citată de AFP sub protecția anonimatului, sistemele de apărare aeriană ale regatului ar fi interceptat patru drone care vizau cartierul diplomatic din capitală.
Ambasada SUA le-a transmis cetățenilor americani aflați în Riad, Jeddah și Dhahran să rămână la adăpost și să evite zona ambasadei până la noi instrucțiuni.
Reacția Washingtonului
Președintele Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat postului NewsNation, că Statele Unite vor răspunde „în curând” atacului asupra misiunii diplomatice.
Întrebat despre natura reacției americane, liderul de la Casa Albă a afirmat: „Veți afla în curând”, fără a oferi detalii suplimentare.
Incidentul are loc în contextul escaladării conflictului declanșat de operațiunea militară comună americano-israeliană împotriva Iranului. De la începutul acesteia, autoritățile saudite au anunțat interceptarea unor rachete iraniene care ar fi vizat aeroportul internațional din Riad și baza aeriană Prince Sultan, unde sunt staționați militari americani.
Atacul asupra ambasadei marchează o nouă extindere a confruntării în spațiul Golfului și ridică semne de întrebare privind riscul amplificării implicării statelor din regiune, în condițiile în care infrastructura diplomatică și militară americană devine tot mai frecvent țintă declarată.



