Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menţinerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidenţiale, conform Agerpres.
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Călin Georgescu, (…) prin ordonanţa 2226/221/P/2023/d1, din 26 februarie, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Călin Georgescu, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. (…) Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive”, se menţionează în minută.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Miercurea trecută, Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru propagandă legionară.




