Ultimele stiri

SUA ar fi trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS în Ucraina. Kievul urmează să primească în “orele următoare” obuze, vehicule blindate şi armament antitanc

Sursa foto: Facebook/ The White House

La începutul acestei luni, Statele Unite au livrat Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS, o mișcare pe care administrația Biden o refuzase anterior, dar care a fost aprobată în cele din urmă, conform unor surse. 

Biden a aprobat în secret transferul rachetelor ATACMS cu rază lungă de acțiune în februarie pentru a fi utilizate pe teritoriul ucrainean. Rachetele ATACMS au fost apoi incluse în pachetul de ajutor de 300 de milioane de dolari aprobat pe 12 martie și în cele din urmă livrate Ucrainei la începutul acestei luni, scrie CNN.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Garron Garn, a confirmat că rachetele ATACMS au fost livrate Ucrainei la începutul lunii, subliniind că această decizie nu a fost făcută publică la momentul respectiv pentru a menține securitatea operațională a Ucrainei, la cererea acesteia.

Inițial, administrația Biden s-a opus trimiterii rachetelor ATACMS, din motive legate de pregătirea acestora. Cu toate acestea, după rezolvarea unor probleme legate de pregătirea militară, inclusiv achiziționarea unui număr mai mare de rachete și completarea stocurilor militare americane, s-a luat decizia de a trimite ajutorul militar către Ucraina.

Motivația din spatele acestei decizii a fost, în parte, reprezentată de achiziționarea și utilizarea de către Rusia a rachetelor balistice nord-coreene împotriva Ucrainei, precum și de atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina. În urma unor discuții între Biden și echipa sa de securitate, decizia de a trimite rachetele a fost luată cu implicarea unor oficiali de rang înalt, cum ar fi consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan și secretarul Apărării Lloyd Austin.

Reuters raportează că aceste rachete au fost utilizate pentru prima dată în primele ore ale zilei de 17 aprilie, când au fost lansate împotriva unui aerodrom rusesc din Crimeea. Ucraina le-ar fi mai folosit o dată, peste noapte, împotriva forțelor ruse din sud-estul Ucrainei. Este de așteptat ca mai multe rachete să fie incluse într-un nou pachet de asistență militară anunțat de Pentagon după ce Biden a semnat proiectul de lege cu pachetul de ajutor pentru Ucraina.

De altfel, Ucraina urmează să primească în ”orele” următoare rachete de apărare aeriană, muniţie de HIMARS, obuze, vehicule blindate şi armament antitanc.

Legea a primit marţi o foarte largă susţinere în Senatul american, după ce a fost adoptată sâmbătă în Camera Reprezentanţilor, cealaltă componentă a Congresului american.

Noi nu ne abandonăm aliaţii, îi susţinem. Nu lăsăm tiranii să câştige, ne opunem lor. Nu asistăm ca spectatori la evoluţiile lumii, le modelăm”, a declarat preşedintele american Joe Biden, după adoptarea legii.

Guvernul american a precizat după aceea că ucrainenii urmează să primească rachete de apărare aeriană, muniţie pentru sistemele de lansatoare multiple de rachetă HIMARS, obuze, vehicule blindate sau armament antitanc – în valoare totală de un miliard de dolari.

Statele Unite au intenţia să le livreze ucrainenilor rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS – aşa cum au făcut-o de altfel, foarte discret, în ultimele săptămnâni, a dezvăluit miercuri Departamentul de Stat.

Jake Sullivan, consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe, a apreciat că Rusia nu are niciun motiv să vadă în ele o provocare, pentru că ea foloseşte ea însăşi rachete cu rază lungă de acţiune care i-au fost furnizate de către Coreea de Nord.

Ajutorul american este aşteptat cu nerăbdare de către armata ucraineană, care se confruntă cu o pernurie de recruţi şi de muniţie împotriva presiunilor constante ale trupelor ruse în est.

Lasati un comentariu

Alte articole

08 ian. 2024 11.47 am

Cea de-a 81-a ediţie a Globurilor de Aur s-a desfăşurat noaptea trecută la Beverly Hills într-un nou format. Drama Oppenheimer a obținut patru premii, în timp de Barbie a luat două trofee, unul…

10 apr. 2024 9.15 am

Reuniunea de urgență convocată de Consiliul guvernatorilor organismului de supraveghere nucleară al ONU în legătură cu atacurile asupra centralei nucleare Zaporojie va avea loc joi, ca urmare a…

06 ian. 2023 7.13 pm

Scaldatoarea Siloam (Breikhat Hashiloah), situată în partea de sud a sitului arheologic al Orașului David din Ierusalim, Israel, ar fi locul în care Iisus a realizat una din minuni, reoferindu-i…

28 apr. 2023 10.00 pm

Companiile care utilizează instrumente de inteligență artificială generativă, cum ar fi ChatGPT, vor trebui să prezinte orice material protejat prin drepturi de autor utilizat pentru dezvoltarea…

21 ian. 2022 11.31 am

  Rusia încearcă să obțină retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, ca parte a cerințelor sale de securitate, relatează agenția de presă RIA Novosti, citată de G4media.  Propunerile…

16 nov. 2022 11.07 am

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și-a exprimat solidaritatea și sprijinul pentru Polonia, și de asemenea a transmis că monitorizeaza alături de aliații NATO situația prin intermediul…