Cartea ”În căutarea dezvoltării – creșterea economică, schimbările sociale și ideile” pe care mi-am propus s-o prezint a apărut la Editura ”Comunicare.ro” (departament în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, București, 2017)
Vorbind despre autorul cărții, profesorul Ian Goldin, trebuie să precizăm că este directorul prestigioasei școli ”Oxford Martin School” din cadrul Universității Oxford, unde predă lecții despre dezvoltare și globalizare și a fost vice-președinte și director pentru politici de dezvoltare a Băncii Mondiale. A mai ocupat funcții la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și la Centrul de Dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
În abordarea problematicii dezvoltării autorul apelează la un cumul de factori: finanțe, educație, sănătate, migrație, mediul înconjurător, infrastructură, resurse naturale. Lucrarea este o sinteză a bogatei experiențe a autorului în domeniul dezvoltării dobândită în funcțiile pe care le-a deținut de-a lungul timpului la diversele organisme economico-financiare. Prin intermediul a opt capitole tematice autorul face o radiografie conceptului și încearcă să ne arate calea spre dezvoltare.
Încă din prefață Ian Goldin ne atenționează că ”această carte subliniază în mod deosebit nevoia de învățare continuă”, iar ”dezvoltarea este un sport de echipă, care necesită implicarea funcționarilor publici, a oamenilor de afaceri, a oamenilor de știință, a organizațiilor neguvernamentale și a cetățenilor din toate țările”.
Capitolul I ”Ce este dezvoltarea?” ne aduce în atenție conceptul de dezvoltare, căruia îi acordă mai multe semnificații, dar ne atenționează că dezvoltarea nu se limitează la creșterea economică. ”Dezvoltarea a evoluat rapid, devenind centrul preocupărilor academice din domenii diverse, precum politica, sociologia, psihologia, istoria, geografia, antropologia, medicina și multe alte discipline”, subliniază autorul. Pentru a defini scopul dezvoltării autorul citează doi reputați economiști: Paul Streeten ”Dezvoltarea are scop să ofere ființelor omenești oportunitatea unei vieți împlinite” și Dudley Seers ”Dezvoltarea ar trebui să creeze condițiile pentru realizarea personalității umane”. PIB-ului, ca instrument rezumativ de măsurare economică, i se prezintă imperfecțiunile: nu include serviciile prestate acasă, precum servicii de sănătate, educație, transport, gătit, îngrijirea copiilor.
Abordează problema modernizării atunci când răspunde la întrebarea ”Cum se produce dezvoltarea?” pe care o definește ca fiind un proces cultural citându-i pe Talcott Parsons, Daniel Lerner și David McClelland, influențați de scrierile lui Max Weber și Emile Durkheim. ”Dezvoltarea necesită nu doar anumite caracteristici economice, ci și anumite caracteristici sociale și psihologice ale unei țări” (p.29), afirmă Ian Goldin.
Un capitol aparte este dedicat întrebării ”De ce unele țări sunt sărace, iar altele sunt bogate?”. Abordează aici și problema inegalității dintre țări și din interiorul țărilor. Consideră că ”democrația crește PIB-ul viitor prin încurajarea investițiilor, extinderea școlarizării și promovarea de reforme economice, îmbunătățirea furnizării de bunuri publice și diminuarea tulburărilor sociale”. Este adeptul strategiei de tipul ”întâi crește apoi distribuie” (Grow first, distribute later strategy).
Autorul ne propune câteva soluții pentru accelerarea dezvoltării: alfabetizarea, educația, investițiile în infrastructură, implicarea femeilor în societate, depășirea inechităților de gen, statul de drept, condiții de concurență echitabile, un sector privat prosper. Tratează în subcapitole separate ”Alfabetizarea, educația și sănătatea”, ”Gen și dezvoltarea”, ”Agricultura și alimentația”, ”Infrastructura”, ”Cadrul juridic și echitatea”
Dezvoltarea durabilă ca parte componentă a procesului de dezvoltare este tratată în Capitolul 6, subliniind faptul că ”mediul și dezvoltarea sunt corelate intim, însă această relație a ajuns doar recent în centrul preocupărilor legate de dezvoltare”. Face referiri aici la raportul ”Limitele creșterii” emis de ”Clubul de la Roma” în anul 1972.
Penultimul capitol tratează ”Globalizare și dezvoltare” arătând faptul că relația dintre acestea este contestată: unii specialiști consideră globalizarea un steroid al dezvoltării, alții o consideră o piedică în calea dezvoltării. Precizează că fluxurile financiare globale reprezintă o resursă importantă pentru dezvoltare țărilor rămase în urmă. Globalizarea este o sursă de oportunități, dar și de riscuri care se pot propaga foarte repede de la o țară la alta. Atenția autorului se îndreaptă spre necesitatea reglementării și cooperării la nivel internațional, ca o condiție a unei globalizări eficiente.
În ultimul capitol ”Viitorul dezvoltării” Ian Goldin este categoric ”dezvoltarea este o responsabilitate națională, însă, într-o lume din ce în ce mai integrată, comunitatea internațională are o responsabilitate sporită de a contribui la gestionarea bunurilor la nivel global”. Autorul ne invită să nu facem din istorie destin, ba mai mult ne sugerează să facem din sărăcie, istorie –”Make Poverty History”.
Cartea merită citită pentru că ne prezintă câteva modalități prin care putem face ca sărăcia să fie un subiect de domeniul trecutului. Modelele de succes prezentate în această carte pot fi aplicate și în România. Citind această carte înțelegem mecanismele prin care putem dezvolta economia precum și riscurile la care ne expunem dacă aceasta ignoră factorii de mediu. Pentru că suntem într-un an electoral, lucrarea poate fi o sursă de inspirație pentru partide, la întocmirea programului economic.O sursă de inspirație pentru guvernanți poate fi și sloganul ”Grow first, distribute later strategy”, iar motto-ul ”Make Poverty History” poate fi deviza tuturor partidelor politice.
